duminică, 19 aprilie 2015

Laptele. Sanatos sau otravitor ?

Astăzi există suficiente studii care dovedesc că laptele are efecte nocive asupra organismului. Nu mai suntem în preistorie sau evul mediu și ne putem lipsi foarte bine de acesta. Dar cum am fost obișnuiți din strămoși cu un fel de alimentație și în plus suntem bombardați cu reclame la lactate, ne este foarte greu sa luam o pauza și sa ne gândim mai exact ce băgam în gură: secrețiile altor animale. Aceste secreții au un rol bine determinat, pentru alte specii. La oameni însa, laptele are un efect diferit fata de ce ne imaginam.

Ne naștem, suntem hrăniți de laptele matern, însă de la o vârstă trecem definitiv la hrană solidă. Din acest punct laptele devine o problema. Unii dintre noi pierdem enzimele necesare digerării lactozei (alte popoare precum asiaticii sau africanii nu au de la bun început acea enzima), rezultatul fiind balonare în cel mai bun caz. 

O a doua problema este proteina din lapte, caseina, care se înțelege bine cu celulele canceroase. Sunt multiple studii, cel mai mediatizat fiind și publicat în cartea Studiul China, care dovedesc acest efect al proteinelor din lactate.
Caseina de asemenea este un alergen destul de potent. Renunțați la lapte și veți vedea în timp cum se diminuează problemele cu respirația și cu tenul (acneea). Mai grav este faptul ca laptele este în alimentația copiilor de mici, acest lucru ducând la diverse afecțiuni care diminuează calitatea vieții.

A treia problema, conținutul de grăsimi. Laptele integral are 49% din calorii provenite din grăsimi, cel de "1.5" 35%, cașcavalul 70%. Întrebarea e, la ce ne folosesc atâtea grăsimi ? Nu mai suntem nou-născuți și nici în creștere. Adulții au nevoie de aproximativ 15% grăsimi din totalul caloriilor zilnice. Ce este în plus are foarte mari șanse sa se depună în țesutul adipos.

O alta surpriza regăsita in lapte este IGF1, un hormon cu efect anabolizant. El există cu scopul clar de a stimula cresterea vițelului. Faptul ca îl consumam nu ne ajută, din contra, sprijină dezvoltarea cancerului. Pe lângă el, mai sunt alți hormoni care într-un fel sau altul dau peste cap organismul nostru. Încă o dată: nu mai suntem bebeluși.

Ce alte "bunătăți" se mai afla în laptele de vaca ? Bacterii, celule somatice (printre care și leucocite) și colesterol. La temperatura camerei numărul bacteriilor se dublează la fiecare 20 de minute. Și nu mai vorbim de colesterol care este neindicat sa provină din alimentație, organismul nostru producând ce are nevoie.

De ținut minte: cu cât alimentul este mai concentrat (iaurt, smântână, brânză, cașcaval) cu atât efectele nocive sunt mai evidențiate.

Și totuși, de ce mai consumam lapte ? Pentru ca are efect narcotic, da dependenta, și pe buna dreptate, nou-născutul trebuind să consume pentru a se dezvolta. Calciul din lapte este slab asimilat, și efectul acidifiant al proteinelor din lapte forțează organismul să scoată calciul din oase. Dovadă este rata osteoporozei în tarile mari consumatoare de lactate și carne. Proteine și grăsimi, consumăm deja prea multe. Lactoza, hrană pentru bacteriile din intestin, dovadă balonarea. Laptele este pur și simplu apa contaminata, neavând ceva necesar nouă.

Dacă tot pretindem că evoluam, ce ar fi să renunțăm la lactate ? Nu avem decât de câștigat.


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu